Leading Self!

Lead Yourself!

Dacă vrei să-i conduci pe alții învață întâi să te conduci pe tine! Abia atunci vei fi un lider ce merită urmat.

Cât de des faci inventarul și iei în considerare IMPACTUL pe care tu alegi să îl faci în lume?

Lead Yourself

Avem tendința, ca atunci când auzim de IMPACT să ne gândim automat la ceva la nivel global. Ei bine, impactul începe cu imediata ta proximitate. Până să ajungi să influentezi și să creezi impact la nivel macro începe din propria ogradă și da, începe cu tine!

Începe cu a învăța să te conduci și să te gestionezi mai întâi pe tine, pentru că nimeni nu o va face în locul tău.

Ce înseamnă Lead Yourself?

Este practica influențării în mod intenționat și conștient a

• gândirii,

• emoțiilor și

• comportamentelor

pentru a-ți atinge obiectivele stabilite.

Înseamnă să fii conștient de sine, de propriile cuvinte și acțiuni.

Înseamnă să trăiești o viață care te împlinește și este așa cum îți dorești.

Înseamnă să îți faci alegerile folosindu-ți gândirea și nu să mergi cu turma.

Înseamnă să interacționezi activ și să te implici în propria ta viață.

Înseamnă să conștientizezi ce gândești, care îți sunt prejudecățile, punctele forte și vulnerabilitățile.

Înseamnă să ai încredere în tine și în forțele proprii.

Și, pe măsură ce înveți să ai încredere în tine, începi să devii eficace și capeți curajul să experimentezi lucruri noi.

La ce te ajută?

Trăim într-o lume agilă, în care lucrurile sunt ”perturbate” zilnic și ceea ce am învățat la școală nu mai este de actualitate și de ajutor.

Pentru a te adapta din mers și a face față acestor schimbări ești nevoit să deprinzi noi competențe, aptitudini și abilități.

Și, pe măsură ce deprinzi aceste lucruri și devii bun la a le face, începi să contezi în domeniul tău de activitate, angajatorii încep să te perceapă ca pe un talent ce și-l doresc în organizația lor sau poți să îți vinzi produsele și serviciile.

Pentru a face toate acestea este necesar să fii propriul tău lider. Altfel vei continua să îți trăiești viata ca victimă a circumstanțelor fără să știi de ce și cum de ți se întâmplă ce ți se întâmplă. Și vei continua să te întrebi ”de ce mi se întâmplă mie?”

Unde să începi? Aici și acum!

Începe prin a-ți înțelege propriul mod de a gândi, de a acționa, vulnerabilitățile și invincibilitățile!

Lead Yourself!

Close Menu